Caracatita pasiunii sociale

A devenit deja hilar cum oamenii inca se cearta asupra venirii sfaristului lumii. Ba ca acei mayasi, specii de furnicii antice erau prezicatori de marca, ba ca defapt erau niste alcoolici care se jucau cu datele fara sa aiba vreun pic de bun simt fata de toti oamenii care asteapta sa prinda sfarsitul episodului “inima neimblanzita”, insa cu sfarsitul lumii nu vor afla defapt daca adulterul a fost comis de sotie, or de sot ori cine mai stie ce inventie vaporoasa ar mai reiesi din mintile neimblanzite ale amorezilor necumpatati din spatele obiectivelor de filmat.
Oare aceste certuri fac bine economiei? Oare creeaza un mediu bun in care sa-ti cresti copiii?
Defapt ce sa ne mai miram ca pica bursele, apoi si asa mai e putin, cei care cred in sfarsitul omenirii si reintoarcerea dinozaurilor intr-un car antic de razboi, sculptat in aur, imbaiat, asemeni lui Ahile in apele tulburi ale raului Stix, scaldat de razele soarelui, cuprinsi de frica fug care incotro sa mai savureze restul de viata deja decis de instantele supreme ale destinului, iar cei care nu cred raman si se gandesc cu groaza, daca toti acei prosti care aleg calea pribegiei pana pe 31 decembrie si dupa calea somajului merita defapt vreun efort din partea lor, sau daca acest continuu chin de a mentine ceva in functiune gratie lipsei lor de naivitate merita, ori sa aleaga varianta cu luatul campilor, des auzita de la bunicile/bunicii nostri.
Intr-un fel, toti suntem prezicatori, pentru prieteni, prietene, animale de companie sau politisti, si toti credem in ceva ce pana la urma, ramane o credinta oarba sustinuta gratie dorintei noastre arzatoare de cunoastere, supriza si spectacular.
Eu insumi am fost un fel de baietel omida, si deseori, preziceam, de cele mai multe ori evidentul si din an in paste supriza, insa cum nimeni nu vrea sa vada tot timpul evidentul si ori de frica de schimbare, ori de frica de greseala ori de frica de monotonie, accepta evidentul ca fiind exceptia, exceptionalul nevazut si neinteles care insa a aparut gratie cine stie carei imperechieri intre fortele destinului si credintei, ori fericirii si ghinionului.

Cine nu are ochi pentru stele, cum de vede cerul?

Vreau sa incep printr-o poveste trista care inca nu are un final.
Intamplarea este captata in acelasi timp cu acest post, asa ca voi recurge la detalii.
In acest moment este savarsita vacanta mea, asemeni unei intamplari de acum 2011 ani, ma aflu in vacanta si stau in pat fara vreun fel de placere, emotie sau bucurie.
Culmea, vacanta mult ravnita de mine si de toti oamenii, vacanta pentru care tanjim un an de zile, vacanta pentru care se produc crime ale eticii, ale deontologiei profesionale, ale moralitatii, gesturi necugetate si vise disperate. Si totusi in seara asta din cateva motive, printre care cel expus din motive reale si de autoaparare, simtitul rau, m-au facut sa ratez acel sentiment de libertate, de plimbare, si printre altele dorinta mea de a parcurge 24 de km pe pista ciclabila intre trei statiuni.
Intr-un fel ma simt aboslut idiot, pe de alta parte nu am motive psihice sa-mi ridic vreun membru din pat. Psihicul bate intodeauna fizicul, si cand e trucat meciul. Asa ca acum, cand poate unii dintre voi stati, regurgitati momentele proaste ale zilei si va incruntati, chiar daca a trecut seara asta, cititi aceste randuri si asemeni somalezilor care se uita la mancarea aruncata de occidentalii prea plini de atatea delicatese, va ganditi ca meritati aceasta seara chiar si pentru finele apusului si primii fiori ai brizei racoroase, pentru primele stele aparute si primele lumini aprinse.
Daca nu am fi atat de limitati, oare ma mai fi si fericiti?

Matters of science

Anumite momente atrag anumite dorinte, anumite dorinte atrag anumite sentimente, anumite sentimente atrag anumite placeri iar anumite placeri atrag deseori anumite dorinte…
Nu vreau sa vorbesc despre niciuna, sau poate ca nu am curaj, dar cert e ca nu pot mazgali acum blogul si nici ochii cuiva.
Oricum printre nenumaratele povesti, din nenumaratele iesiri si excursii am ales sa nu scriu nimic spectaculos si nimic din cele intamplate, si parca prefer sa incerc a ghici viitorul apropiat desi nimic frumos nu se arata. Un fel de placere masochista, insa reala si dubioasa.
Nici faramele de viitor pe care le-am citit nu le pot exemplifica asa ca nici aici nu voi satisface dorintele cutezatorilor. Din pacate aceasta este o pagina mazgalita care sa faca viitorul post interesant, captivant si amuzant.
Nobody said it was easy, no one said it would be so hard… Enjoy

Legatura dintre neuroni este de multe ori reprezentata de mituri tehnologice

Nu cred ca in vreun moment putem spune ceva sigur. Mi-as dori de multe ori sa cred asta, dar nu. Nu se poate si fie ca recunoastem sa nu, adevarul este de partea intunecata de data asta, si de multe ori.
Siguranta este ceva ambiguu, de la siguranta rutiera la siguranta in cuplu, centura in ambele cazuri salveaza o mica parte, si nicidecum nu ofera siguranta. Probabil ca majoritatea factorilor de siguranta sunt doar calmante, tratamente placebo, sau stiu eu ce fel de tehnici de violare a subconstientului. Din pacate pentru orice cititor acest post poate fi considerat un pamflet, o nereusita artistica sau o pastila roz, cert e ca nu reprezint pe nimeni si nimic. Ori si cum, subiectul in dezbatere era siguranta, de orice fel, in orice tip si sub orice forma. Concluzia: nu exista. Argumente, personal, vad la fiecare colt de strada, de gandire sau de persoana. Si totusi ca orice rau a trebuit sa iste si un bine din el. Oare nesiguranta formeaza caracterul/temperamentul? Oara daca ar exista siguranta am fi cu totii anosti si lipsiti de orientare in viata? Oare? Oare? Cred totusi ca nesiguranta este defapt viata in sine, de multe ori neconstientizata. Asemeni mortii, deseori neconsientizata si asemeni multor alte tabuuri tinute dupa perdea de noi, mandrii insi care isi plimba halcile de carne pe strazi, la munci si scoli. Nu pledez pentru un manifest adresat sinucigasilor, dar orice bun de multe ori izvoraste din rauri de rau, si din pacate pentru optimisti, eu fiind unul din ei, raul e primul, cei destepti il orneaza si il coafeaza si scot bunatati din el. Cam asa se traduce un aspect al existentei noastre pe pamant. O existenta atat de scurta in comparatie cu multe alte lucruri din univers si de pe pamant. Viata noastra raportata la durata existentei rocilor, planetelor s.a.m.d este asemenea diferenti dintre un purice la poalele muntilor Himalaya si mutele in sine, poate chiar mai mare. Cum daca fiecare se uita la ziua de maine, la cea de ieri si la toate zilele pe care le doreste, ar observa ca nu exista siguranta totala pentru absolut nimic, nici cea mai mica adiere de vant si totusi noi suntem foarte bine. Suntem foarte tari frate… Oare nu suntem totusi toti bolnavi mentali? Oare nu avem cu totii nevoie de asistente psihologica? Nu stim, poate maine, poate nu, oricum cine vrea sa se gandeasca la asa ceva?

enjoy!

Pe meleagurile romanesti

Stiu ca nu-mi este scris in blog sa relatez numai fantezii si de aceea vreau sa povestesc ceva real. Evident ca suna poate stupid, ceva real vedem toata ziua, seara la televizor si din pacate continua si in pat, de ce dumnezeului am dori sa citim si pe un blog despre ceva real? Sincer, nu va pot raspunde la aceasta intrebare decat printr-o lauda: poate e bine scrisa realitatea si pare mai dulce, daca nu, v-ati pierdut timpul in realitate. Acestea fiind spuse incalec pe tastatura si tropai in a mea poveste.
Zilele trecute, nu pot indentifica cu exactitate ziua, am fost la cumparaturi intr-un mare market. Si stand si asteptand sa soseasca prietena mea dintr-un magazin am observat iesind din camera alaturata, probabil o camera a torturii specifica capitalismului, o doamna (presupun, nu ma pricep la a arunca cu calificative in oameni). Camera, doamna si usa, nimic neobisnuit, insa aceasta doamna era plina de lacrimi si inconjurata de vreo doi stejari si un castan. Nu pare sa poata face rau mai mult decat atacand cu un rimmel, era bine imbracata si ducea un cos destul de plin. Nu am reusit sa elucidez misterul, si nu stiu daca femeia respectiva lucra cumva la guvern sau au gresit respectivii persoana, insa acest incident mi-a trezit o amintire… Nu o amintire placuta de altfel. Acum ceva ani, in acest caz nu identific deloc data, stiu ca am fost intr-un mare market cu lumini si altele de ale casei. Am achizitionat o instalatie de brad, ceva normal in perioada craciunului, am testat beculetele la prizele generoase din magazin si m-am indreptat catre casa de marcat unde trebuia sa ofer ceva in schimbul acelei instalatii. Schimbul a fost facut, banii parintiilor la magazin, beculetele la tanar. Insa cand sa ies pe usa ce se oferea singura a se deshide ma opreste un sejar, asemeni celor mentionati anterior. Imi cere punga la control, ii ofer punga la control si…. deodata pe fata acestuia apar schitate urme de mandrie si manie. Eu habar nu aveam ce se intampla, nu cunosteam procedurile, nu stiam ce se intampla nu stiam de ce se intampla ceea ce se intampla. Stejarul tinea in mana precum o prada de razboi doua beculete de rezerva. Nici eu, si presupun ca nici voi nu va ganditi ca ar fi ceva anormal. Instalatie+becuri de rezerva=love, deci nimic anormal. Insa triumfator stejarul insista in a-mi trimite energie negativa si a incerca sa ma intimideze prin puterea ochilor sai, fapt evident nereusit pentru ca i se vedea ceafa prin ochi. Intr-un isterism major acesta incepe sa-mi insire acolo faptele comise. Domn’le, spuse acesta, ati furat beculete de rezerva. Uitati sunt doua randuri de rezerve, si mi-au comunicat baietii din camera de control ca le-ati sustras din magazin. Va rog sa veniti cu mine. Evident ca urmatoarele momente au fost de deruta totala, de mers nu as fi mers cu el, si nici problema cu beculetele nu o intelegeam. Parea ceva mult peste puterea mea de intelegere. Cum se poate sa furi asa ceva? instalatia se strica cu mult inainte sa folosesti acele rezerve… A fost aproape o scena de comedie in care fiecare isi sustinea teza, el, stejarul considera ca delictul este evident si ca trebuie grabnic solutionat, iar eu ma gandeam de ce as fi facut asta. Eram complet in aer, s-a ajuns la unul din superiori, defapt un sef al jandarmeriei care lucra in magazin, au fost certuri, tipete si zambete ironice, rasete isterice si de altele de-ale romanilor. Intr-un final au aparut si acuzatiile finale: se parea ca atunci cand am incercat beculetele, mi-a cazut o punga de rezerva si eu am adunat doua de pe jos, evident pe jos era puzderie de rezerve de acest gen calcate in picioare. In acel moment mi-am si adus aminte ca defapt din cutie au picat chiar doua din aceste pachetele cu rezerve, si culmea chiar erau acelasi model. Evident ca nu a fost chip si fel, si a continuat cearta, ca intr-un final sa primesc permisie sa plec acasa, ca si cum as fi fost iertat. Suna de-a dreptul hilar, si asa este. Eu fiinta nevionavata, dupa ce ca am pierdut aproape doua ore pretioase din viata mea, dupa ce ca a trebuit sa ii suport pe acei stejari, am mai si suferit umilinta gratierii unui for superior. Defapt asta trebuia sa reiasa, evident ca nu am simtit prea mare umilinta, nu mai mare decat acea de a trai in Romania cu siguranta, evident ca nu le-am facut pe plac si am mai stat un pic sa ma cert cu ei sa auda tot magazinul pentru a le slabi clientela, evident ca am facut reclama negativa si evident ca ma si amuz pe aceasta tema astazi. Si totusi cateodata parca imi vine sa nu fiu eco si sa tai naibii toate padurile astea de stejari.

No one is sleeping for sure

Tu ce ai zice daca maine dimineata, undeva intre momentul deschiderii ochilor si inchiderea lor pentru inca jumatate de ora, sau pentru tot restul zilei de munca/sudoare/dizgratie s.a.m.d, ti-ar veni in cap o imagine, sa spunem, precum refrenul ciocolatiei Beyonce, (cuvantul ciocolatie are aici o conotatie pur senzuala/ciocolatiana si nicidecum rasiala), deja vu, sau cu 200 ani in urma Napoleon ori poate chiar Cleopatra uitandu-se la vreun extraterestru mutand gratios cate o piramida cu puterea mintii. Ei, si sa spunem ca ai avea un deja vu, dar unul monstruos care sa-ti scoata sosetele din picioare fara sa te misti, un deja vu legat de ceva ascuns, undeva in adancul guguloiului din varful gatului, sub sertarul cu vise si plapuma cu fantezii, undeva unde soarele, asemeni altor locuri obscure nu rasare niciodata, de acel ceva mai infricosator decat orice gand de moarte sau terminare a zaharului pe plan mondial, oare cat de mult ti-ai dori sa te intorci la orele de munca, la clipele de cosmar, la zilele de citit, si cursurile de suportat? oare cate ai indura pentru ca acel ceva sa dispara asemeni viselor de bogatie cand te trezesti dimineata, sau gandurilor perverse cu Angeline? cat ai ceda numai sa nu se intample, ca la final poate, sa te gandesti ca ai sacrifica defapt, inzecit mai mult decat ar insemna cu adevarat. Oare cand te-ai trezi alta data si ai avea un deja vu cu teroarea initiala si cea inzecita te-ai trezi in pat?

T de la tamp

Nu am cum sa nu ma gandesc de cele mai multe ori la lucruri care pur si simplu nu merita strop de atentie… si totusi parca suntem construiti intr-un fel in care, pentru a nu depasi pragul normalului speciei, tindem sa ne autodistrugem. Avem momente in care, intr-un fel sau altul ne facem rau. Rau mai mic sau rau mai mare, dar il facem. Avem asta in adn si nimeni nu poate sa nu observe. Norocul meu ca si tu ai, norocul tau ca si el are si tot asa.Dar vine momentul ala scorturos cand zici: “bai…prost am fost, de acum sunt baiat destept” ei, si exact acum dai cu mucii in fasole… acum cand ai decis alaturi de D-zeu, sau chiar peste decizia lui, sa aliniezi astrele in favoarea ta, acum calci in rahat. Acum in loc sa indrepti totul parca sari din lac in put, sau in rapa cu un cearceaf de gat crezand ca esti superman cu mantia lui cea rosie ce razbeste printre nori si furtuni, vanturi si fulgere si se sperie de tunete…. Cam asa se intampla de cele mai multe ori, caci cand vine vorba de indreptat lucruri sau de a nu repeta anumite tampenii adn-ul nostru incepe sa fluiere si sa se uite dupa cai verzi pe pereti. Omul nu este conceput sa se autotransforme in zeu, se autoperfectioneaza un timp si porma pac… face ceva si tot asa… Deci de cele mai multe ori cand faci o tampenie, spui o tampenie, accepti o tampenie, crezi intr-o tampenie, finantezi o tampenie s.a.m.d adu-ti aminte ca nu esti singur, cari o povara pe care nu o poti scutura, un izvor de prostie care te face sa gresesti si de care nu poti scapa… deci te absolvi de orice vina pe scurt… Cam asta ar fi o scuza viabila pentru toate prostiile noastre, ar fi mai usor sa o socotim asa si sa mergem in continuare, poate chiar asa e, cel mai probabil nu, si totusi facem si desfacem si refacem si nu ne intrebam pe bloguri de ce….

Gandurile trec, amintirile se uita

M-am tot gandit la o poveste, una mai stralucitoare, cu mai multe briz-brizuri poetice, cu urlete in timpul cititului si cu aplauze la final. O poveste care sa revolutioneze “blogarimea” si sa scoata “Scufita Rosie” din “top five”. Aseara inainte sa adorm incepusera sa curga pe firul povestii tot felul de actiuni si replici care mai de care mai incitante, unele pline de umor, altele mai subtile, unele chiar cinice. Totul se pravalea intr-o oaza ce arata a “box office”. Imi si imaginam povestea mea aparand la stiri, oameni care beau ciuanura si mor unul in bratele altuia dupa ce isi recita pasaje din poveste, citate in carti in special in cartea de “Limba si Literatura Romana” pe prima pagina in loc de cele trei strofe ratate ale imnului national, pe intarea de la BCU, pe masina presedintelui si de ce nu, chiar pe stema. Era o lume ce scapa de dominatia americano-masonica-terorista si intra in noua era, dominatia acestui text ce dadea peste cap orice scriere de la Shakespeare la Orhan Pamuk. In fine, in acest delir si datorita orei inaintate am cazut in mrejele somnului si pana dimineata neclintit am fost. Cand m-am trezit stiam ca trebuie sa-mi aduc aminte ceva foarte important. Eram foarte entuziasmat cu gandul la ce era de redescoperit. In fine dupa lungi intimidari ale neuronilor unul a vorbit si mi-am adus aminte ca era vorba despre “EA”, povestea pe care o audiasem in seara precedenta si care era o mina de aur. De aici totul parea simplu insa nu a fost asa. Mi-am chinuit mintea toata ziua pentru a reusi sa-mi reamintesc ceva. Singurele lucruri pe care vag le revad sunt doar momentele de maxima amploare in care se scurgeau ideile, din pacate pe nicio bucata de hartie. Cam asa a fost cu tragica poveste care defapt a fost poveste doar pentru mine si a fost doar pentru momentul respectiv.
In general sunt multe povesti ce nu ies din spatele unor cortine parca prea grele pentru a mai fi trase, cam ca intr-un teatru ramas cu un singur actor, teatru uitat de lume, inghitit de timp si respins de societate.
Multumiri,
Autorul

Visul unei nopti in crama

Si ce bine era pana acum, seri cu leneveala, seriale, plimbat si alte placeri trupesti potrivite dupa o zi lunga, sau oricum obositoare dintr-un motiv sau altul. Insa nu domn’le, de ce sa va simtiti bine, nu mai bine faceti voi lucrari despre coaliitii intre partide? sau nu tineti voi vreun discurs despre motivele pentru care nu trebuie legalizata prostitutia? Cam asa au decurs/vor decurge zilele mele. Nu voiam sa para ca ma plang prea rau, pana la urma asa a iesit. Ce-i drept, totul s-a stricat in ziua cu furtuna, cand cu o mana tineam mopu la geam pentru a opri suvoiul de apa ce cauta sa-mi creeze nedorit o piscina in camera si cu cealalta mana vorbeam la telefon. Nu vreau sa par un tip caruia nu-i mai deosebesti urechea de telefon, nu am ureche produsa la Cluj! In fine, pe fir era un alt caz urgent care necesita consultare si rezolvare rapida asa ca imi canalizam atentia mai ceva ca maritul Napoleon Bonaparte in diferite directii pe diferite probleme de interes personal si casnic. Ei, si de atunci in afara de o distractiie pe cinste vineri seara am cam lasat deoparte placerile adolescentine si m-am pus pe treaba:incepem cu joi inainte de petrecere cand am zis ca lenevesc ca urmeaza un weekend greu, sarim dupa petrecere, sambata, cand m-am trezit pe la 2, pe urma a inceput cursul de trezire de dupa trezit, s-a facut seara si mi-am planificat ce sa fac duminica. Duminica ce-i drept am invatat pana pe la 3, a urmat o pauza bine meritata si iar niste invatat razlet. Luni a culminat tot interesul acordat vietii intelectuale si am terminat discursul!
Mda, voiam sa surprind nevoia de alocatii de minumum 100 Euro acordate studentilor pentru studii in conditii de stres!

Multumiri si o alta dedicatie muzicala,
Autorul

In vreme de pace mai rau ca in razboi

In momentul asta in jurul meu simt peste tot o adiere de razmerita. Parca toata lumea vrea sa sara la gatul celui de langa el, toti ar dori sa plaseze o masina capcana pe undeva pe langa un local in care se afla poate intreg guvernul daca nu macar cu jumatate din numarul de ministri, la facultate se apropie sesiunea si parca vedem in profesori piloti ce deturneaza avioane si urmeaza sa intre cu ele in stiu eu ce cladire draga noua. Acum apare antipatia, poate tine cumva de acest anotimp care mie in schimb imi este foarte drag, sau poate ca este ceva izolat. Recomandare Patriahiei Romane pentru iesirea din criza economica este continuarea lucrarilor la biserici. Altii sugereaza izolarea in munti, altii psihiatrul de pe strada x si asa mai departe.
Nu cred ca e momentul propice pentru a porni o campanie de “free hugs”, s-ar transforma in altceva, mai ales ca este un fapt observat: ce e gratis nu se ia, ciudat dar asa e. Am observat in repetate randuri, si nici acum nu imi pot explica (exceptie fac pachetele de tigari la promotii )
Cat despre calmul oamenilor observat in zilele precedente azi am avut o mica intamplare: stateam la un fast food din Piata Victoriei si o cersetoare indignata ca nu am servit-o cu o felie de pizza a cutezat ca e mai bine sa se razbune ciupind-o pe prietena mea de mana, la masa urmatoare a decis sa traga punga de pe scaun. Se intampla niste lucruri ciudate pe care ori le observ eu foarte tarziu, ori chiar am nimerit o primavara nebuna.
Astazi am si reusit sa arunc un ochi peste un banc/gluma, o numiti cum vreti, si m-am gandit sa o postez aici. Precizez ca nu imi apartine, am gasit-o si eu intamplator :

Daca ar fi sa traiesti viata in sens invers !… :
… ai incepe prin a muri, astfel ai scapa de aceasta trauma care, te urmareste toata viata …
… apoi te-ai trezi intr-un azil de batrani si te-ai simti din ce in ce mai bine pe zi ce trece …
… ai fi externat intr-o buna zi pe motiv ca, esti sanatos … si ai incepe sa primesti banii de pensie …
… in fine, in prima ta zi de lucru ai primi cadou un ceas de aur …
… ai lucra 40 de ani, pana ai fi suficient de tanar, sa poti incepe sa profiti de sfarsitul perioadei de activitate …
… ai trai din petrecere in petrecere, ai bea, ai face dragoste, n-ai avea probleme grave …. … te-ai pregati pentru studiile universitare … apoi colegiul
… te-ai juca cu prietenii, fara nici o obligatie pana ai deveni copil …
… ultimele 9 luni le-ai petrece plutind linistit, bucurandu-te de incalzire centrala, room service, etc …
… in final, ai parasi aceasta lume de rahat …
…intr-un ORGASM ……

Cu multumiri si sper, fara dezamagiri
Autorul