Nu cred ca in vreun moment putem spune ceva sigur. Mi-as dori de multe ori sa cred asta, dar nu. Nu se poate si fie ca recunoastem sa nu, adevarul este de partea intunecata de data asta, si de multe ori.
Siguranta este ceva ambiguu, de la siguranta rutiera la siguranta in cuplu, centura in ambele cazuri salveaza o mica parte, si nicidecum nu ofera siguranta. Probabil ca majoritatea factorilor de siguranta sunt doar calmante, tratamente placebo, sau stiu eu ce fel de tehnici de violare a subconstientului. Din pacate pentru orice cititor acest post poate fi considerat un pamflet, o nereusita artistica sau o pastila roz, cert e ca nu reprezint pe nimeni si nimic. Ori si cum, subiectul in dezbatere era siguranta, de orice fel, in orice tip si sub orice forma. Concluzia: nu exista. Argumente, personal, vad la fiecare colt de strada, de gandire sau de persoana. Si totusi ca orice rau a trebuit sa iste si un bine din el. Oare nesiguranta formeaza caracterul/temperamentul? Oara daca ar exista siguranta am fi cu totii anosti si lipsiti de orientare in viata? Oare? Oare? Cred totusi ca nesiguranta este defapt viata in sine, de multe ori neconstientizata. Asemeni mortii, deseori neconsientizata si asemeni multor alte tabuuri tinute dupa perdea de noi, mandrii insi care isi plimba halcile de carne pe strazi, la munci si scoli. Nu pledez pentru un manifest adresat sinucigasilor, dar orice bun de multe ori izvoraste din rauri de rau, si din pacate pentru optimisti, eu fiind unul din ei, raul e primul, cei destepti il orneaza si il coafeaza si scot bunatati din el. Cam asa se traduce un aspect al existentei noastre pe pamant. O existenta atat de scurta in comparatie cu multe alte lucruri din univers si de pe pamant. Viata noastra raportata la durata existentei rocilor, planetelor s.a.m.d este asemenea diferenti dintre un purice la poalele muntilor Himalaya si mutele in sine, poate chiar mai mare. Cum daca fiecare se uita la ziua de maine, la cea de ieri si la toate zilele pe care le doreste, ar observa ca nu exista siguranta totala pentru absolut nimic, nici cea mai mica adiere de vant si totusi noi suntem foarte bine. Suntem foarte tari frate… Oare nu suntem totusi toti bolnavi mentali? Oare nu avem cu totii nevoie de asistente psihologica? Nu stim, poate maine, poate nu, oricum cine vrea sa se gandeasca la asa ceva?
enjoy!
