Cine nu are ochi pentru stele, cum de vede cerul?

Vreau sa incep printr-o poveste trista care inca nu are un final.
Intamplarea este captata in acelasi timp cu acest post, asa ca voi recurge la detalii.
In acest moment este savarsita vacanta mea, asemeni unei intamplari de acum 2011 ani, ma aflu in vacanta si stau in pat fara vreun fel de placere, emotie sau bucurie.
Culmea, vacanta mult ravnita de mine si de toti oamenii, vacanta pentru care tanjim un an de zile, vacanta pentru care se produc crime ale eticii, ale deontologiei profesionale, ale moralitatii, gesturi necugetate si vise disperate. Si totusi in seara asta din cateva motive, printre care cel expus din motive reale si de autoaparare, simtitul rau, m-au facut sa ratez acel sentiment de libertate, de plimbare, si printre altele dorinta mea de a parcurge 24 de km pe pista ciclabila intre trei statiuni.
Intr-un fel ma simt aboslut idiot, pe de alta parte nu am motive psihice sa-mi ridic vreun membru din pat. Psihicul bate intodeauna fizicul, si cand e trucat meciul. Asa ca acum, cand poate unii dintre voi stati, regurgitati momentele proaste ale zilei si va incruntati, chiar daca a trecut seara asta, cititi aceste randuri si asemeni somalezilor care se uita la mancarea aruncata de occidentalii prea plini de atatea delicatese, va ganditi ca meritati aceasta seara chiar si pentru finele apusului si primii fiori ai brizei racoroase, pentru primele stele aparute si primele lumini aprinse.
Daca nu am fi atat de limitati, oare ma mai fi si fericiti?