Caracatita pasiunii sociale

A devenit deja hilar cum oamenii inca se cearta asupra venirii sfaristului lumii. Ba ca acei mayasi, specii de furnicii antice erau prezicatori de marca, ba ca defapt erau niste alcoolici care se jucau cu datele fara sa aiba vreun pic de bun simt fata de toti oamenii care asteapta sa prinda sfarsitul episodului “inima neimblanzita”, insa cu sfarsitul lumii nu vor afla defapt daca adulterul a fost comis de sotie, or de sot ori cine mai stie ce inventie vaporoasa ar mai reiesi din mintile neimblanzite ale amorezilor necumpatati din spatele obiectivelor de filmat.
Oare aceste certuri fac bine economiei? Oare creeaza un mediu bun in care sa-ti cresti copiii?
Defapt ce sa ne mai miram ca pica bursele, apoi si asa mai e putin, cei care cred in sfarsitul omenirii si reintoarcerea dinozaurilor intr-un car antic de razboi, sculptat in aur, imbaiat, asemeni lui Ahile in apele tulburi ale raului Stix, scaldat de razele soarelui, cuprinsi de frica fug care incotro sa mai savureze restul de viata deja decis de instantele supreme ale destinului, iar cei care nu cred raman si se gandesc cu groaza, daca toti acei prosti care aleg calea pribegiei pana pe 31 decembrie si dupa calea somajului merita defapt vreun efort din partea lor, sau daca acest continuu chin de a mentine ceva in functiune gratie lipsei lor de naivitate merita, ori sa aleaga varianta cu luatul campilor, des auzita de la bunicile/bunicii nostri.
Intr-un fel, toti suntem prezicatori, pentru prieteni, prietene, animale de companie sau politisti, si toti credem in ceva ce pana la urma, ramane o credinta oarba sustinuta gratie dorintei noastre arzatoare de cunoastere, supriza si spectacular.
Eu insumi am fost un fel de baietel omida, si deseori, preziceam, de cele mai multe ori evidentul si din an in paste supriza, insa cum nimeni nu vrea sa vada tot timpul evidentul si ori de frica de schimbare, ori de frica de greseala ori de frica de monotonie, accepta evidentul ca fiind exceptia, exceptionalul nevazut si neinteles care insa a aparut gratie cine stie carei imperechieri intre fortele destinului si credintei, ori fericirii si ghinionului.